CLUB
1542804539
Comunicat de presă
share
Având în vedere materialele de presă recent apărute în spațiul public, din respect pentru cetățenii Iașiului, pentru suporteri, pentru colaboratorii acestui club și pentru colegii mei din cadrul Politehnicii Iași, doresc să prezint pe scurt rezultatele tangibile ale mandatului meu până la momentul prezent.
Avînd în vedere criticile aduse este de datoria mea să prezint tuturor celor interesați situația actuală a clubului Politehnica Iași. 
Din punct de vedere financiar: 
În ceea ce priveşte situatia execuției bugetare în intervalul lunilor iunie – noiembrie 2018 sunt prezentate mai jos cifrele exacte: 
 
Referitor la situația datoriilor la zi:
Cu privire la echipa de management sportiv a clubului trebuie să amintesc faptul că aceasta este compusă integral din oameni de înaltă ținută profesională în domeniul fotbalului precum: Adrian Ambrosie, Flavius Stoican, Tibor Selymes. Precizez faptul că au fost aduşi jucători importanţi pentru echipă, unii monitorizaţi deja de cluburi mari de fotbal, iar cei care nu mai intrau în viziunea antrenorului au fost transferaţi contra unor sume de bani la cluburi din ţară şi din străinătate. 
 
De asemenea doresc să subliniez faptul că s-au majorat salariile unor jucători existenţi în vederea susţinerii performanţei şi s-au stabilit prime de joc, prime de obiectiv și un algoritm financiar care să încurajeze performanța.
 
Concluzionând, am venit în dealul Copoului cu gândul de a contribui la creşterea performanţei acestei echipe şi de a-i oferi stabilitate financiară. Am adus lângă mine o echipă de anvergură, care alături de nume consacrate deja din cadrul Politehnicii Iaşi, au contribuit la formarea unuia dintre cele mai stabile şi sustenabile financiar cluburi de fotbal din România. 
 
Dacă m-ar întreba cineva care sunt contribuţiile mele la această echipă, le-aş răspunde astfel: multă muncă, planificare şi sacrificiu personal, atât familial cât şi financiar, prin sume directe avansate către club.
 
Dacă m-ar întreba cineva care este politica noastră, voi spune simplu: performanţa. Performanţa cu toată puterea noastră şi cu toată puterea pe care Dumnezeu ne-o poate oferi, astfel încât Politehnica Iaşi să devină unul din brandurile naţionale, cu suporteri în toate colţurile Moldovei şi ale ţării. 
 
Dacă m-ar întreba cineva care este scopul nostru, voi răspunde într-un singur cuvânt: victoria. Victoria cu orice preţ, oricât de greu va fi drumul. Iar victoria va fi atunci când trofeul Campionatului României va fi la Iaşi.
 
Lăsând la o parte divergențele și declarațiile aprinse pe fond emoțional, vreau ca toți ieșenii să înțeleagă faptul că ceea ce-mi doresc este ca echipa Politehnica Iași să ajungă în topul echipelor din România. Şi pentru a atinge acest scop comun, voi face tot ce-mi stă în putere să-mi duc proiectul pe care l-am început la bun sfârșit. 
 
HORIA SABO
Director General Politehnica Iași
PRIMA ECHIPĂ
Lucrări de deszăpezire
CITEȘTE ȘTIRE
PRIMA ECHIPĂ
Concurs "Arată adevăratele tale CULORI"
CITEȘTE ȘTIRE