La invitația companiei Cotnari, în data de 15 mai, membrii clubului CSM Politehnica Iaşi vor lua parte la un banchet organizat la sediul Cotnari, cu ocazia sfârşitului sezonului competițional 2017 – 2018.
A fost un sezon greu, cu multe încercări, cu multe probleme, dar care s-a terminat cu obținerea unei performanṭe istorice care face cinste atât clubului cât şi județului pe care-l reprezintă.
Întâlnirea este organizată de brandul Cotnari ca o recunoaştere a performanței deosebite şi sunt invitați toți angajații clubului, deoarece cu toții şi-au adus aportul la obținerea acestui rezultat.
Pe aceasta cale, clubul CSM Politehnica Iaşi doreşte să mulțumească sponsorului Cotnari pentru că a fost mereu alături şi promite ca şi pe viitor să aibă rezultate cel puțin la fel de bune.