CLUB
1531127716
Meci nostalgic
Pe 12 iulie, în Copou se vor întâlni Campioana Juniori 1993 și formația care a promovat în 1995, după istoricul baraj de la Brașov!
share

La un sfert de veac de la cucerirea titlului de Campioană Națională cu echipa de juniori, CSM Politehnica Iași îi readuce pe teren pe eroii de atunci. Într-un meci al amintirilor plăcute, Campioana Juniori 93 va întâlni formația care a promovat în 1995, după istoricul baraj de la Brașov.

Meciul nostalgic se va disputa pe 12 iulie 2018, de la ora 18,00, pe terenul principal al Complexului Emil Alexandrescu. „Juniorii” vor fi îndrumați de pe banca tehnică de profesorul Marian Moldovan, cel care, împreună cu regretatul Mițu Dănilă, antrena echipa campioană, în timp ce profesorul Leonida Antohi, tehnicianul care a reușit promovarea, va conduce echipa „promovaților”.

Jocul va fi condus de o brigadă specială de arbitri, cu Bimbi Rotărescu, la centru, Gică Onofraș și Sorin Boca, asistenți, al patrulea oficial fiind Ionel Popa.

Invitații speciali, primarul Mihai Chirica și viceprimarii Gabriel Harbagiu și Radu Botez, dar nu vor lipsi nici susținătorii financiari ai celor două echipe, din acele vremuri, Dan Cîrlan, Pavel Hodea, Dumitru Paraschiv și Neculai Paraschiv.

Așteptăm o prezență masivă a publicului ieșean, al 12-lea jucător și în acele memorabile întâlniri.

PRIMA ECHIPĂ
Moussa Sanoh este jucătorul Politehnicii
CITEȘTE ȘTIRE
PRIMA ECHIPĂ
Victorie în a doua partidă de pregătire
CITEȘTE ȘTIRE