Echipa noastră a debutat cu un egal în meciurile de pregătire, contra azerilor de la Neftci Baku.
Antrenorul Nicolo Napoli a trimis în teren un prim 11 format din:
Grahovac - Voicu, Mihalache, Ciucă, Anițoiu - Ciucur, Mitic, V. Gheorghe, Țigănașu - Andrei Cristea, Piccioni
Deschiderea scorului s-a produs în minutul 19 când Țigănașu a fructificat pasa lui Mihalache.
Peste doar 6 minute, Ciucă a dublat avantajul în urma unui corner perfect executat de V. Gheorghe.
Azerii au revenit în joc în minutul 34, reușind să puncteze, scorul pauzei fiind 2-1.
La pauză s-au produs 4 schimbări în echipa noastră:
- Caparco în locul lui Grahovac
- Sato (jucător filipinez, aflat în probe) în locul lui Anițoiu
- Roman în locul lui Piccioni
- Frăsinescu în locul lui Ciucă
În minutul 57, scorul a devenit egal, 2-2. Pe parcursul actului secund, au intrat și: Crețu, Goge, Bădic, Bosoi, Moldovan și Chelaru.
În minutul 66, Dan Roman a obținut un penalty, transformat de Andrei Cristea, 3-2.
Scorul final, 3-3, a fost stabilit în minutul 87.
Nu au evoluat în acest meci de pregătire tinerii Boiciuc și Tarșa, ce acuză mici probleme medicale, în timp ce Lukacs Bole nu a fost utilizat, el ajungând abia ieri în cantonamentul echipei.
Următorul meci de pregătire va avea loc marți, 28 iunie, în compania turcilor de la Osmanlispor, echipă la care evoluează Torje și Rusescu.