CLUB
1533030288
Gallego, o surpriză plăcută la Politehnica
share

- Bună seara, Adria! Două remize în două partide oficiale, iar tu titular la Politehnica Iaşi. Cum a fost pe teren?

- Partide dificile, de luptă... Deocamdată suntem la început de drum, nu putem să ne facem o imagine exactă asupra a ceea ce va fi. Când am început pregătirile de vară eram puţini jucători, acum au mai început să vină. Avem un lot echilibrat, sperăm să putem face o figură frumoasă în actuala ediţie de campionat.

- Cum ţi se pare campionatul românesc?

- E un campionat puternic. Când am acceptat să vin aici, la Iaşi, nu ştiam aproape nimic despre fotbalul românesc. În ianuarie am încercat să reziliez contractul cu ultimul meu club, Atlético Saguntino, dar nu am reuşit decât în această vară. Am descoperit ceva ce întrece aşteptările mele. Sunt cât se poate de fericit aici şi sper să pot progresa în continuare, de la meci la meci. Îmi doresc să putem face un sezon excelent şi să ne calificăm în play-off. 

- Despre oraş?

- Oraşul este o minunăţie! Sunt impresionat de ceea ce am descoperit la Iaşi. Repet, nu mă aşteptam să descopăr un aşa oraş minunat tocmai aici. Totul la superlativ!

- Cum te-ai acomodat aici?

- Oarecum dificil... Dar totul e ok acum. Mai ales că a venit şi un alt jucător care vorbeşte spaniolă (Dylan Flores – n.r.), iar lucrurile sunt din ce în ce mai bune. E o atmosferă foarte bună la echipă, coechipierii m-au primit foarte bine şi aştept cu încredere viitoarele partide.

- Cu limba română cum merg lucrurile?

- Greu, foarte greu! Este dificil de învăţat. Ştiu, ştiu că voi, românii, când ajungeţi în Spania învăţaţi foarte repede limba, dar mi se pare dificil. E, totuşi, o chestiune de moment!

 

Autor: Dan BERCIU (www.ziarulevenimentul.ro)

PRIMA ECHIPĂ
Politehnica este parte din comunitate
CITEȘTE ȘTIRE
PRIMA ECHIPĂ
Juniorii U19 au castigat turneul Brasov Cup
CITEȘTE ȘTIRE