"Omul care a îngenuncheat FCSB", „călăul” FCSB-ului sau "asul din mâneca lui Flavius Stoican" sunt doar câteva din titlurile recente care-l descriu pe Andrei Cristea, căpitanul Politehnicii.
Căpitanul și golgheterul echipei
La 34 de ani, Andrei Cristea dovedește că mai poate juca la cel mai înalt nivel. Dovadă este și faptul că a ajuns golgheterul echipei. „Suporterii adevărați au apreciat întotdeauna atașamentul pe care l-am avut pentru această echipă și faptul că am fost corect față de echipă, dar și față de cariera mea. Consider că am demonstrat prin evoluții, nu prin vorbe, că atât din punct de vedere fizic, cât și mental, sunt la cel mai înalt nivel. Nu mi-am propus în mod special să fiu golgheterul echipei. Este o satisfacție personală faptul că am înscris multe goluri. De altfel, în toate perioadele în care am fost la Iași am fost golgheterul echipei. Asta înseamnă mult pentru mine, înseamnă că lucrurile merg bine, că am randament bun și, mai mult decât atât, mă bucur că mi-am ajutat colegii și am reușit să facem cea mai mare performanță din istoria acestui oraș. Am reușit să fim una din surprizele acestui campionat”, spune fotbalistul care a bifat un an și în liga a doua din Germania.
Băcăuan sau ieșean?
Dacă întrebi suporterii ieșeni, Andrei Cristea este mai ieșean decât mulți dintre concitadini. De altfel, mulți dintre ei nici nu știu că golgheterul Politehnicii Iași s-a născut la Bacău. Cu diplomația care-l caracterizează, evită să dea un răspuns tranșant, dar lasă să se întrevadă o parte din sufletul său. „Mi-e greu să mă consider bucureștean, ieșean, băcăuan. Las la aprecierea suporterilor. Eu mă simt ca și cum aș fi ieșean, dar nu vreau să arunc cuvinte mărețe. Vă pot garanta însă că la Iași m-am simțit întotdeauna ca acasă. Doresc foarte mult să locuiesc în Iași și după ce voi încheia cariera de fotbalist. Este un oraș minunat și merită o echipă cu performanțe”, afirmă golgheterul primei divizii din România în sezonul 2009 – 2010.
Puțină lume știe că în urmă cu un an a primit o ofertă tentantă din punct de vedere financiar de la CSU Craiova, dar a ales să rămână la Iași. „Am avut ofertă de la Craiova, eram foarte aproape de a o accepta, dar faptul că nu m-aș fi dus cu inima împăcată a cântărit foarte mult. Mi-am dorit foarte mult să pun umărul la acest proiect. Mă bucur că ne-a ieșit. Iașul a stabilit campioana, a jucat în play-off cu pieptul înainte. A avut rezultate bune cu primele două echipe din România și acest lucru ne-a adus felicitări din întreaga țară. Mă bucur enorm că prin sport, prin rezultatele obținute, reușim să facem o imagine bună acestui oraș. Acest lucru ne ambiționează”, adaugă atacantul Politehnicii.
Golurile din meciul cu Valencia versus primul gol al Iașului în Europa
Este evident că la cele zece cluburi de fotbal la care a jucat a adunat multe amintiri frumoase. Cu siguranță cea mai importantă rămâne cea din meciul cu Valencia, din 24 februarie 2005. Atunci Steaua învingea campioana Spaniei cu 2 – 0, ambele goluri fiind înscrise de Andrei Cristea, și reușea, după penaltiuri, să o elimine din Cupa UEFA. De la Iași menționează golul marcat în victoria împotriva FCSB din 7 iunie 2018, dar și cel marcat în meciul împotriva croaților de la Hajduk Split, din 14 iulie 2016. „Este o onoare pentru mine să fac parte dintr-un club atât de frumos și simt că fac parte din el. Îmi aduc aminte de salvările de retrogradare pe care le-am avut în momente dificile, de calificarea în Europa League. A fost un lucru fantastic să reușesc să înscriu primul gol al acestui oraș în cupele europene. Cele două play-out-uri câștigate la rând, urmate de o calificare în play-off, au demonstrat că performanțele, dar și clubul se află pe un drum ascendent. Am reușit să intrăm în primele șase echipe ale campionatului, după două play-out-uri consecutive. Este o perioadă continuă de performanțe. Ne motivează rezultatele, faptul că suntem pe primele locuri la numărul de spectatori și că echipa a reușit să vândă un jucător (Kamer Qaka – n. r.). Îmi doresc foarte mult să repetăm performanța de anul trecut, poate chiar să o depășim. Pe termen lung este foarte importantă partea financiară, să avem stabilitate. Dacă ai stabilitate, poți să ai continuitate și să speri că lucrurile vor fi bune”, susține Andrei.
Andrei Cristea, viitor antrenor la Politehnica?
Oficialii clubului au anunțat că doresc să-l păstreze în staff și după ce va încheia cariera de fotbalist. Între timp, Andrei urmează cursurile pentru a deveni antrenor. „Mai am contract un an. Voi discuta cu cei de la club și, dacă mi se va oferi posibilitatea să îmi închei cariera la Iași, aș fi cu atât mai fericit. Aș dori foarte mult să rămân la club, dar nu m-am hotărât pe ce latură: cea administrativă sau cea tehnică. Este adevărat că urmez cursurile pentru a deveni antrenor, dar mai am mult de jucat. Cred că aș mai putea să mai joc doi ani pentru că mă simt foarte bine. După aceea voi decide. Voi vedea ce mi se va oferi, ce voi fi decis să fac”, afirmă căpitanul alb-albaștrilor.
Locul IV în clasamentul suporterilor
Jucătorul care a bifat și zece meciuri la Națională nu s-a ferit să discute și despre problemele financiare de anul trecut. Este de părere că dacă municipalitatea nu s-ar fi implicat financiar vara trecută, Iașul avea soarta Politehnicii Timișoara, echipă care a retrogradat în Liga a II-a. Nu-i uită nici pe fani. „Suntem pe locul IV în România în ceea ce privește numărul de suporteri. Aportul lor a contat foarte mult în timpul campionatului. Ne-au împins de la spate în multe meciuri. Mă bucur că suporterii sunt alături de echipă, în mod special grupul Băieții Veseli. Doresc ca să fie la fel ca anul trecut, să ne încurajeze în momentele dificile pentru că au făcut-o din pasiune, iar lucrul acesta ne-a motivat cel mai mult și ne-a dat putere să ajungem acolo unde am ajuns. Suporterii au făcut eforturi mari să fie alături de echipă, chiar și în deplasări. Nu este ușor să pleci la București sau la Timișoara să susții echipa. Felicitări și lor pentru că au contribuit la performanța echipei! La Iași au fost suporteri pasionați și ce au făcut a fost din suflet. Fie că ne-au încurajat, fie că ne-au certat, au făcut-o pentru că au simțit și asta ne-a ajutat foarte mult”, mai spune numărul 10 al Politehnicii.
Un interviu de Marius Pârciu (curierul-iasi.ro)