Felicitări! Debut promițător în Liga 1 la 18 ani. Cum se spune „ai stat bine-n ghete”!
Mulțumesc frumos. A fost neașteptat de bine, dar am avut încredere în mine.
Cum ai primit vestea că vei fi titular? La ce te-ai gândit în acel moment?
Auzisem în mare că e posibil sa joc dar am așteptat momentul final, decizia lui mister. M-am gândit ca e șansa mea și ca e momentul oportun pentru a mi demonstra valoarea.
Cum este antrenorul Benone Dohot?
Este un om bun în primul rând, m-a ajutat când eram căzut la pământ. A avut încredere in mine și chiar dacă uneori este exigent cu mine, ma ajută foarte mult lucrul asta. Îi datorez mare parte din persoana care sunt acum.
Unde și când ai început fotbalul?
Am început fotbalul la vârsta de 6 ani, la clubul Politehnica sub îndrumarea antrenorului Ovidiu Burdujan.
Cum împaci școala cu antrenamentele?
Am împăcat foarte bine școala cu fotbalul, am luat bacul vara asta, acum urmează sa ma înscriu la o facultate.
Ce îți dorești pe plan sportiv?
Să ajung cât mai sus posibil, nu mă voi opri până nu ajung unde mi-am propus.
Ai primit multe încurajări după meci, acest lucru te face să fii mai răspunzător?
Ce ți-a spus antrenorul de la U19?
Multă lume m-a felicitat, primind cu bucurie toate vorbele de bine. Trebuie să rămân modest și răspunzător în continuare. Domnul Dan Oprescu mi-a zis că a urmărit meciul, am făcut o partidă foarte bună și e cu ochii pe mine.
De ce fotbal și nu alt sport? De ce portar și nu jucător de câmp?
Pur și simplu a fost o înclinație, mi-a plăcut de mic și am rămas la fotbal. Mama când era adolescentă, a fost portar la handbal, poate și de aici se trage.
Ce mare portar te-a impresionat cel mai mult?
Thibout Courtois.
Care este ultima carte pe care ai citit-o?
Virginia Wolf - Valuri.
Care este filmul preferat?
2:22
Ce fel de mâncare preferi?
Sarmalele făcute de mama.
Ai vreun hobby?
Îmi place să mă uit la seriale, filme, documentare.
Școala de portari ieșeană e renumită, vrei să te ridici la nivelul lui Vasile Iordache?
Sper să joc iar când o fac sa fie cât mai bine iar ușor ușor îmi doresc sa ajung la nivelul lui, dar sunt convins că pot ajunge mai sus dacă muncesc și sunt serios.
Ai auzit de „IL DIO”? Știi cine a fost?
Sincer nu am auzit, dar promit că mă voi interesa.
Un mesaj pentru suporteri.
Rămâneți lângă noi, împreună putem ajunge în play off. Uniți vom învinge!