Sâmbătă, de la ora 19:00, CSMS Iași joacă pe terenul celor de la Gaz Metan Severin meciul considerat capital pentru rămânerea în Liga I
La conferința de presă de la sediul clubului, antrenorul secund Adi Kerezsy și jucătorii Răzvan Tincu și Marius Onofraș au vorbit despre importanța meciului din acestă etapă.
Adrian Kerezsy: “După eşecul cu Viitorul, am încercat să ne redresăm în aceste zile. Mergem să câştigăm la Severin, unde va fi un meci deschis ce ne poate repune în lupta pentru salvarea de la retrogradare. Am încredere în jucători, conducerea este aproape de noi şi ne-a oferit toate condiţiile. De aceea sunt optimist că vom reuşi să aducem punctele necesare redresării. Nu am pierdut încă războiul!”
Răzvan Tincu: "Va fi un meci dificil, decisiv pentru evitarea retrogradarii. Asa cum Viitorul ne-a invins pe noi si acasa si in deplasare, asa putem face si noi cu Severinul. Trebuie sa jucam ca si cum ar fi ultimul meci din campionat".
Marius Onofraș: "Simbata, e un joc foarte important. Am pierdut sansa sa scoatem capul, dar acum avem ocazia de a ne redresa. Tot ceea ce s-a intimplat nu reflecta valoarea noastra. Cu exceptia primelor sase echipe, nu cred ca est o alta formatie mai buna decit a noastra. Daca nu cistigam simbata insa, nu cred ca mai avem sanse de salvare. Sper ca dupa meci sa reapara zimbetele. Sintem alaturi si de Ciobi, care are cea mai mica vina. De mult nu am mai avut antrenor ca el. Sper sa nu fie demis, pentru ca toti sintem vinovati. Am format o familie, sper sa raminem impreuna. Sper ca noi, jucatorii cu experienta sa facem diferenta".
Din lotul CSMS Iași vor lipsi Milea și Cl. Ionescu, accidentați după meciul cu Viitorul Constanța. Revin însă în lot Țigănașu și Onofraș, absenți etapa trecută din cauza suspendărilor.
Înregistrarea integrală a conferinței de presă o puteți urmări pe site:
https://www.csmsiasi.ro/live/conferinta-de-presa/