CLUB
1581599145
'Vreau să batem Craiova și în campionat, și în Cupă!'
share

Astazi, la Stadionul Emil Alexandrescu a avut loc conferința de presă premergătoare partidei CSM Politehnica Iași - Universitatea Craiova, din etapa a XXV-a a Ligii I. Antrenorul principal al echipei noastre, Mircea Rednic, s-a declarat încrezător în șansele alb-albaștrilor și speră ca Politehnica să spargă gheața în meciurile oficiale din acest an.

"Pentru următorul joc am tot lotul la dispoziție, fără accidentați sau suspendați. E momentul să obținem un rezultat pozitiv, mai ales că mi-am propus 6 puncte în cele 4 partide până la play-out. Am mai avut experiențe cu Universitatea Craiova. Am pierdut un campionat, iar ei au pierdut o calificare in cupele europene. Eram jucător la Rapid în acea perioadă. Dintre cele două meciuri pe care le avem de disputat cu ei îmi doresc mai mult să câștigăm sâmbătă. Până în martie, când jucăm în Cupă contra lor mai este timp. Oricum, ne focusăm pe ambele competiții. Îmi doresc foarte mult să ne calificăm în semifinale."

Mircea Rednic - antrenor principal la CSM Politehnica Iași

Prezent alături de antrenor la întâlnirea cu jurnaliștii, mijlocașul Nicandro Breeveld crede că a a sosit momentul unei victorii în fața suporterilor din Copou. "Știm că Universitatea Craiova este o echipă bună. Va fi un meci greu. Noi vom intra pe teren cu respect față de adversari, dar nu mai mult decât trebuie și vom lupta pentru puncte. Suntem pe locul pe care suntem și trebuie să ieșim din această situație. Pentru asta lucrăm la antrenamente. În meciurile care au trecut, adversarii nu au fost mai buni decât noi și totuși am pierdut. Cred că ne-a lipsit șansa."

Nicandro Breeveld - jucător la CSM Politehnica Iași

Partida CSM Politehnica Iași - Universitatea Craiova va avea loc sâmbătă, de la ora 20.00. Biletele de acces în tribune se pot achiziționa, până mâine seară, de la magazinul oficial al clubului din Iulius Mall - parter, în ziua jocului de la casele de bilete de la stadion, dar și online, pe site-ul www.bilete.politehnicaiasi.ro.
PRIMA ECHIPĂ
Un nou fundaș la Politehnica Iași
CITEȘTE ȘTIRE
PRIMA ECHIPĂ
Conferința de presă dinaintea partidei cu Universitatea Craiova
CITEȘTE ȘTIRE