CSM Poli Iaşi are un meci amânat şi o deplasare grea la Galaţi

Pe 30 septembrie 2017, la Sala LPS Iaşi, etapa a IV-a din Liga I de futsal a programat meciul dintre CSM Politehnica Iaşi şi Informatica Timişoara.

Pe 30 septembrie 2017, la Sala LPS Iaşi, etapa a IV-a din Liga I de futsal a programat meciul dintre CSM Politehnica Iaşi şi Informatica Timişoara. Acest joc nu s-a mai disputat până la urmă, el fiind amânat de oaspeţi, care au avut patru jucători la naţionala de futsal a României, cea care a reuşit calificarea la EURO 2018 din Slovenia. Urmează ca în decurs de 21 zile ieşenii să reprogrameaze acest meci, în funcţie şi de cum găsesc o sală liberă, aici vorbind doar de Sala Polivalentă sau Sala LPS din Dealul Copoului.
 
Celelalte rezultate din runda a patra au fost: City'Us Târgu Mureş - Futsal Klub Odorheiu Secuiesc 1-7 (0-2), Imperial Wet Miercurea Ciuc - CS United Galaţi 2-3 (0-1), Spicom Sfântu Gheorghe - Muncitorul Reşiţa 1-4 (1-1) şi Autobergamo Deva - Dunărea 2005 Călăraşi 4-2 (2-1).   
  
În acest ultim joc menţionat, cel de la Deva, considerat derby-ul etapei şi disputat pe 3 octombrie, golurile au fost reuşite de  Florin Ignat (min. 8), Sergiu Tacot (min. 18), Adrian Pânzaru (min. 34) și Cristian Obadă (min. 38), respectiv Predrag Jovanovic (min. 16) şi Stefan Beba Krstic (min. 37).
 
Clasamentul la zi arată astfel:
1. Autobergamo Deva           4      4      0      0      27-5        12
2. FK Odorheiu Secuiesc       4      3      1      0      30-12      10
3. CS United Galaţi               4      3      0      1      10-8        9
4. Informatica Timişoara       3      2      1      0      15-6        7
5. Dunărea Călăraşi               4      2      0      2      12-9        6
6. Muncitorul Reşiţa              4      2      0      2      14-25      6
7. Imperial Wet M. Ciuc        4      1      1      2      15-13      4
8. CSM Politehnica Iaşi         3      0      1      2      9-22        1
9. City'Us Tg. Mureş             4      0      0      4      6-19        0
10. Spicom Sf. Gheorghe      4      0      0      4      2-21        0
 
Etapa a V-a programează partidele: 
- Vineri, 6 octombrie: Muncitorul Reşiţa (echipă care are mari probleme financiare) - Autobergamo Deva (ora 17:00).     
- Sâmbătă, 7 octombrie: Dunărea 2005 Călăraşi - Imperial Wet Miercurea Ciuc (ora 18:00). 
- Duminică, 8 octombrie: Futsal Klub Odorheiu Secuiesc - Spicom Sfântu Gheorghe (ora 19:00). 
- Luni, 9 octombrie: Informatica Timişoara - City'Us Târgu Mureş (ora 16:00) şi CS United Galaţi - CSM Politehnica Iaşi (ora 18:00). 

Să mai spunem că, pentru echipa ieşeană, meciul de la Galaţi, în faţa vicecampioanei en-titre va fi unul dificil, dar nu imposibil! De fapt, în primele cinci runde, adversarele echipei din Dealul Copoului au fost extrem de puternice, ele alcătuind de fapt careul de aşi din fruntea clasamentului în Liga I de futsal.
Alte știri despre futsal
Futsal
"Duelul selecţionerilor" în Sala LPS Iaşi din Dealul Copoului

Miercuri, 18 octombrie 2017, de la ora 17:00, Sala LPS din Dealul Copoului va găzdui meciul de futsal dintre CSM Politehnica Iaşi şi Informatica Timişoara, o restanţă din etapa a IV-a din Liga I.

Futsal
Victorie confortabilă în contul echipei de futsal CSM Poli Iaşi

Sâmbătă, 14 octombrie 2017, în zi de Sf. Parascheva, în etapa a VI-a din Liga I de futsal, Sala LPS din Dealul Copoului a găzduit meciul CSM Politehnica Iaşi - City'US Tg. Mureş 13-2 (8-0).

Futsal
CSM Poli Iaşi are un meci amânat şi o deplasare grea la Galaţi

Pe 30 septembrie 2017, la Sala LPS Iaşi, etapa a IV-a din Liga I de futsal a programat meciul dintre CSM Politehnica Iaşi şi Informatica Timişoara.

NOU ÎN MAGAZINUL OFICIAL
Abonament Tribuna B, 200 lei
Sponsori principali
Parteneri
Partener medical
Sponsor tehnic