CLUB
1582295056
MIRCEA REDNIC: 'AVEM MARE NEVOIE DE PUNCTE!'
share
Astăzi, într-o conferință de presă organizată la Stadionul Emil Alexandrescu, antrenorul principal al echipei noastre, Mircea Rednic, a prefațat duelul de la Botoșani din etapa a XXVI-a a Ligii I. "Mai mult ca sigur că ne va aștepta un meci greu. Le-am și spus jucătorilor că nu se vor relaxa după ce și-au asigurat prezența în playoff și iși vor dori mult mai mult, nu doar să fie prezenți acolo. L-am avut elev pe Marius Croitoru și e un tip ambițios. În situația în care ne aflăm, trebuie neapărat să câștigăm." Pentru partida de luni, de la Botoșani, Mircea Rednic nu îi va putea folosi pe Frăsinescu, suspendat, Târnovanu, Andrei Radu și Bădic, accidentați. "În rest, toată lumea este prezentă. Habibou a semnat, e ok fizic pentru că s-a antrenat în ultima perioadă. Nu voi începe cu el, va intra Andrei Cristea. Va reveni și Mihalache, care a înțeles situația. A avut ghinion că a răcit la revenirea din Turcia. Băieții sunt bine, se pregătesc, ne lipsește prima victorie. Nu vreau să pun presiune pe ei." Mircea Rednic a anunțat că șefii clubului fac eforturi pentru ca jucătorii să nu se mai gândească la problemele financiare, ci doar la ce au de făcut pe teren. "Ciprian Paraschiv și Adrian Ambrosie au fost astăzi în vestiar și i-au anunțat pe jucători că-și vor primi restanțele financiare, inclusiv prima pentru victoria cu CFR Cluj. Banii sunt de la oameni care vor binele echipei și aș ruga să fie toți alături de noi. Fotbaliștii vor ajunge cu drepturile financiare la zi." Cu prilejul conferinței de presă de astăzi, antrenorul Mircea Rednic a transmis felicitări echipei CFR Cluj pentru rezultatul înregistrat aseară în Europa League, 1-1, pe teren propriu, contra celor de la FC Sevilla, în prima manșă a șaisprezecimilor de finală ale competiției. De asemenea, Mircea Rednic a remarcat evoluția foarte bună a lui Ianis Hagi, care a marcat două goluri în meciul câștigat cu 3-2 de noua sa echipă, Glasgow Rangers, în fața formației Braga în aceeași fază a competiției continentale.
PRIMA ECHIPĂ
Juniorii U17 se pregătesc pentru minireturul din Liga Elitelor
CITEȘTE ȘTIRE
PRIMA ECHIPĂ
Francisc Cristea revine sub comanda lui Mircea Rednic
CITEȘTE ȘTIRE