CLUB
1406326516
Gest deosebit pentru micii portari de la CCJ
Alessandro Caparco, împreună cu antrenorul de portari, Benone Dohot, le-au oferit mănuși de joc.
share

Portarul italian Alessandro Caparco a intrat în inimile suporterilor prin paradele și evoluțiile sale excelente din teren, dar și prin atitudinea și apropierea pe care a arătat-o față de fani în afara acestuia.

Ieri, Ale și-a demonstrat din nou atașamentul față de club și față de ieșeni. Împreună cu antrenorul de portari Benone Dohot, el a oferit micilor portari de la Centrul de Copii și Juniori al CSMS Iași mănuși de joc.

Benone Dohot: “Alessandro a vrut ca din prima de promovare pe care a încasat-o să facă un gest pentru cei care l-au ajutat şi pentru cei care muncesc în fotbalul ieşean. S-a consultat cu mine şi i-am spus că o idee foarte bună ar fi să-şi îndrepte atenţia spre copiii de la Centru. Tuturor le-am cumpărat mănuşi, pe care le-am dăruit, gestul fiind foarte apreciat de cei care sperăm să ne calce pe urme şi să ajungă să apere poarta Iaşului în viitor”.

PRIMA ECHIPĂ
4 goluri pentru "Sferturi"
CITEȘTE ȘTIRE
PRIMA ECHIPĂ
Informații bilete CSMS Iași - CFR Cluj
CITEȘTE ȘTIRE