Meciul dintre CSMS Iași și Rapid închide etapa cu numarul 30 a Ligii I, o partidă cu implicații deosebite pentru ambele echipe. Pentru alb-albaștri, o victorie ar însemna risipirea definitivă a emoțiilor privind retrogradarea în timp ce oaspeții își joacă viitorul pe prima scenă, orice pas greșit putându-le fi fatal în lupta pentru menținere.
Va fi și un duel al italienilor de pe băncile tehnice, Nicolo Napoli vs. Cristiano Bergodi.
În cele 4 partide disputate sezonul trecut între cele 2 echipe în liga secundă, CSMS Iași s-a impus într-una iar 3 s-au terminat la egalitate. În turul acestui sezon, CSMS Iași a câștigat în Giulești, 1-0. Astfel, neînvinși în ultimele 5 confruntări cu Rapidul, alb-albaștrii vizează un noi rezultat pozitiv luni seară, de la ora 21:00, în Copou!
Prețurile biletelor vor fi:
Biletele se vând luni, de la ora 10 până la ora de start a meciului (21:00), putând fi achiziționate de la casele de bilete de la stadion.
Toți cei care vor cumpăra bilet vor primi GRATUIT programul de meci, iar primii 150 de suporteri vor primi și un calendar personalizat CSMS Iași.