Etapa a 7-a a playoff-ului pentru promovarea în Liga 1 a fost una nefastă pentru CSMS Iași. Pe lângă înfrângerea suferită la Slobozia, prima în 2014, nici jocul rezultatelor nu a ajutat echipa ieșeană, adversarele la promovare, Rapid și Clinceni, câștigând, și apropiindu-se la 1, respectiv 6 puncte de primul loc, ocupat în continuare de CSMS Iași, cu 3 etape înainte de final.
Antrenorul Marius Lăcătuș a trimis în teren un prim 11 format din:
Caparco - Vladu, Radovic, Fl. Plămadă, Al. Creţu, Bosoi, Vișa, Olah (cpt.), Herghelegiu, L. Mihai, Leonard Dobre
În ciuda celor 3 absențe importante (Mihalache, Țigănașu, Pălimaru) CSMS Iași a intrat bine în meci și a dominat autoritar prima repriză, la capătul căreia putea intra în avantaj. În min. 8, o dublă ocazie i-a avut ca protagoniști pe Dobre și Bosoi, primul ratând execuția la centrarea lui L. Mihai, iar al doilea reluând, cu capul, în brațele portarului. 5 minute mai târziu, L. Mihai are o acțiune proprie pe partea dreaptă, finalizată cu o centrare la firul ierbii, în fața porții, însă Hergheligiu trece la câțiva centimetri de balonul pe care scria gol. În min. 17, Bosoi își asumă rolul de "servant", însă Dobre reia la o palmă de vinclu, cu latul, din poziție ideală.
Primul șut al gazdelor vine abia cu 5 minute înainte de finalul primei reprize, când Coconașu îl întinde serios pe Caparco, portarul ieșean respingând cu dificultate în corner.
Actul secund nu a adus nimic bun pentru ieșeni. Mai întâi, în minutul 60, portarul Caparco a suferit o accidentare la mușchii inghinali și nu a mai putut continua partida, locul său între buturi fiind luat de Bălan, debutant în acest sezon. 7 minute mai târziu, gazdele au reușit golul care s-a dovedit a fi decisiv, Jianu marcând cu un șut la colțul lung, de la 8m, după centrarea lui Stan. Antrenorul Marius Lăcătuș a forțat egalarea prin introducerea lui Onofraș în locul lui Bosoi și a lui Dedu în locul lui Crețu, dar gazdele au reușit să conserve rezultatul care le aduce prima victorie împotriva Iașului în acest campionat, după 3 înfrângeri.

Mulțumim suporterilor care au fost alături de echipă și au susținut-o și la Slobozia, fiind, ca de fiecare dată, "la înălțime".
Și noi ne mândrim cu astfel de suporteri, și suntem siguri că miercuri, 28 mai, de la ora 18:00, în Copou contra Clinceniului, suporterii vor veni în numar mare la meciul care poate tranșa promovarea în Liga 1, un meci care se va desfășura sub deviza "PROMOVĂM ÎMPREUNĂ"!
